Avusese o zi mai agitată ca de obicei. Acum se îndrepta spre stația de autobuz unde, ca în fiecare zi, în jur de ora 16 - 16.30 era lume multă. Haine groase, culori mohorâte, oameni zgribuliți de frig, într-o continuă mișcare, balansându-se de pe un picior pe altul, frecându-și mâinile sau strecurându-le cu greu printre nasturii de … Continue reading Femeia cu palton roșu →

- Cum adică pleci? Ce te-a apucat? Ce e cu pălăria asta de te-a făcut să te hotărăști, așa deodată, să pleci la Florența? - Aveam de mult de gând, dar ca de obicei când e vorba de mine las totul pe mai târziu. De curând mi-a dat de gândit o carte, mai bine zis un … Continue reading Revenirea la Florența – continuare la “Zâmbetul unui necunoscut” →

Se afla acolo de o săptămână. Își dorea mult să fie singură, să poată gândi, să vadă ce mai poate salva din inima ei zdruncinată atât de puternic în ultimul timp, încât se temea că se va împrăștia undeva între cele patru zări și nu va mai avea puterea să o recupereze. Micuțul studio situat într-o clădire medievală, pe … Continue reading Zâmbetul unui necunoscut →

O secvență din filmul lui Liviu Ciulei, filmat la spitalul Brâncovenesc, în care regretata Irina Petrescu într-un deux pieces gri, cu pantofi și poșetă grena, își punea elegant mănușile din piele, în timp ce ieșea pe poarta destinată personalului, i-a readus în minte imagini familiare. Era o zi ploioasă de toamnă târzie, în care o tânără femeie aștepta resemnată sosirea … Continue reading Vizita mare →

Ultima casă pe partea stânga a străzii era o casă mică de paiantă, zugrăvită în galben, cu multe ferestre cu tocuri verzi, refugiată în colțul din dreapta al curții, pentru a face loc unei grădini, care își etala cu dărnicie florile, pomii, legumele și multe alte minuni. De cum deschideai poarta, aleea pietruită de mântuială, spre bucuria buruienilor … Continue reading Fetița din casa de paiantă →

În capătul culoarului, care i se părea fără sfârșit, se zărea lumina gălbuie a unui bec murdar. Nu avea încotro, trebuia să se afunde în întunericul acela dușmănos. Ar fi putut să cheme pe cineva, dar ultima oară când făcuse asta a fost amenințată că va fi închisă în toaletă toată noaptea, să o mănânce șobolanii. Dar cum să … Continue reading Albăstrița →

Camera spațioasă, de altfel singura locuibilă din întreaga casă, îi permitea să-și desfășoare aici activitățile de zi cu zi și să facă în același timp economie de bani și de mișcare. La vârsta lui, orice pas în plus, în afara strictului necesar, era un efort și cum nu mai avea pe nimeni să-l ajute, trebuia … Continue reading Casa cu bufnițe blazate →

Drumul de la biserică către casă trecea printr-un parc. Era fascinată de frumusețile pe care natura i le oferea, indiferent de anotimp. Desena orice, dar cel mai mult îi plăceau lucrurile mici, gâze, frunze, flori, un lăstar crescut pe un ciot uscat, ce își înălța timid frunzulițele spre lumina și căldura soarelui, o bancă sau … Continue reading Doamna S →

Mi-am câștigat dreptul să pot dispune de timpul meu, să pot face ceea ce am de făcut, fără să mă grăbesc. Așa că, profit să hoinăresc, fără vreun scop anume, numai pentru plăcerea de a vedea străzile, oamenii, de a simți pulsul orașului. Recunosc, nu sunt total dezinteresat, caut subiecte pentru scrierile mele. Astăzi se deschide … Continue reading Teatrul de luptă al doamnelor →

O zi de vară înăbușitoare. Alungați din apartamentele lor, unde respiratul devenise un sport extrem, oamenii își căutau refugiul în parcuri, ștranduri și pe terase. După plimbarea de dimineață pe aleile Herăstrăului, străjuite de pomii care își uniseră coroanele parcă special să-i protejeze pe ei de arșița soarelui, Florian și Gogu, prieteni de o viață, se … Continue reading Nea Florian Borcan →