Un cappuccino, te rog!

Nu concepea să-și schimbe tabieturile, doar pentru că acceptase invitația de a petrece o săptămână departe de oraș, așa că, iat-o urcând, din nou, treptele hotelului cocoțat în vârf de munte, recomandat călduros de nepoții ei.

– Bună ziua! Ce dimineață minunată, nu-i așa, tinere domn?

Niciun răspuns.

 – Aș dori un cappuccino, vă rog!

 – Terasa este închisă până la ora 12, a răspuns recepționerul fără să ridice privirea de pe telefonul mobil.

 – Vă rog să nu puneți scorțișoară, că schimbă total gustul. Nu știu de unde ați luat obiceiul ăsta?!

 – V-am spus, terasa este închisă până la ora 12.

 – Și o bucată de plăcintă cu mere. A fost delicioasă cea de data trecută. Am transmis felicitările mele bucătarului.

 – Doamnă…….

Tânărul, care după concentrare ai fi zis că a primit un mesaj de viață și de moarte, a ridicat, intrigat, privirea.

Avea în fața lui o doamnă înaltă, cu o ținută impunătoare, a cărei pălărie albă și ochelari de soare generoși îi ascundeau fața, lăsându-ți libertatea de a face orice speculații cu privire la vârstă. Doar vocea și bastonul ascuns discret în spatele tejghelei, trăda prezența unei persoane……mature.

 – Să nu îmi spui că ați schimbat rețeta!

– Nu, dar…..

 – Sau, și mai rău, bucătarul. Ar fi păcat, pentru că era foarte bun.

 – Doamnă, dumneavoastră auziți ce vă spun? Terasa este închisăăăăăăă!

Deodată, tonul amabil a dispărut și a lăsat locul unei asprimi în vocea ei, care îi semnala o persoană pe care nu ai vrea să o superi.

 – Aud foarte bine, tinere domn, dar nu îmi place ce aud și mai ales nu mă simt confortabil cu tonul pe care îl folosești.

Recepționerul a tăcut și a lăsat privirea în pământ, ca un copil pus la colț.

 – Scuze, doamnă! Am înțeles! Un cappuccino fără scorțișoară și o plăcintă cu mere.

 – Ah! Se pare că ai un auz bun și o memorie perfectă. Felicitări! Poți să aduci și un pahar de apă plată, la temperatura camerei, te rog.

 – Îmi permiteți să vă conduc pe terasă, pe un drum mai scurt, să nu mai fiți nevoită să coborâți atâtea scări.

Nu că ar fi fost el prea galant din fire, dar a înțeles că numai așa putea scăpa de ea. Dacă ar mai fi, stat cine știe ce ar mai fi cerut, vreun ghid montan, care să-i vorbească despre istoria muntelui, cât timp își savura cafeaua.

 – Multumesc pentru gentilețe! Cum ziceai că te cheamă?

 –  Radu, doamnă! Luați loc și bucurați-vă de panorama mirifică asupra Pietrii Craiului și Bucegilor. Voi trimite imediat pe cineva să vă aducă comanda.

 – Mulțumesc, Radu!

Tânărul a șters-o englezește crezând că în sfârșit a scăpat, când a auzit vocea autoritară, care nu lăsa loc de comentarii:

 – Tinere, cum îți închipui că aș putea să stau pe un fotoliu de rafie, pe o pernă atât de meschină și fără o altă pernă la spate?

Uff! A scăpat ușor, câteva perne acolo și gata, de aici încolo era problema ospătarului.

 – Comanda asta este pentru doamna de pe terasă. Ai grijă cum te porți, să fii politicos și să ai răbdare cu ea.

 – Păi, terasa e închisă până la 12!

 – Am făcut o excepție. E o persoană puțin ciudată, dar până la urmă e o doamnă drăguță, doar că trăiește în lumea ei de altă dată și asta îmi amintește de bunica mea.

 – Oh! Radu, sentimental!

 – Hai, hai, nu-ți forța norocul!

Doamna s-a așezat pe fotoliul devenit acum mult mai prietenos, și-a pus ochelarii de citit, a scos o agendă de piele cu coperți roșii în care a notat meticulos:

Radu – recepționer: receptiv, lecția de bune maniere încheiată cu succes.

Îi venea în minte o micuță cafenea din Provence, unde, în dreptul tarifului, era menționat:

 „1 cafea = 5 euro

   1 cafea + bonjour = 4,50 euro

   1 cafea + bonjour + s’îl vous plaît = 3 euro

O amuză oportunitatea de a aplica ideea pentru educarea personalului de aici. Părea că era nevoie de așa ceva.

 – Bună ziua, doamnă, poftiți, un cappuccino, o apă plată și o plăcintă cu mere din partea casei.

 –  Mulțumesc! Și, dacă nu te deranjează, te rog să duci în altă parte scaunele acestea. După cum vezi nu sunt însoțită și nici nu am dispoziția necesară de a mă bucura de compania cuiva.

 – Nicio problemă, doamnă, imediat!

Ei, până la urmă erau niște tineri drăguți, mai aveau nevoie doar de un pic de cizelare, iar ei nimic nu îi făcea mai mare plăcere decât să-i învețe bunele maniere. Întinzând mâna spre ceașcă, a văzut grăuntele fin de scorțișoară, lăfăindu-se în spuma de lapte a cafelei ei. Zâmbetul i-a dispărut brusc:

 – Raduuu!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s