Fetița din casa de paiantă

Ultima casă pe partea stânga a străzii era o casă mică de paiantă, zugrăvită în galben, cu multe ferestre cu tocuri verzi, refugiată în colțul din dreapta al curții, pentru a face loc unei grădini, care își etala cu dărnicie florile, pomii, legumele și multe alte minuni. De cum deschideai poarta, aleea pietruită de mântuială, spre bucuria buruienilor care își ițeau capetele printre pietre, străjuită de șiruri de iriși și pâlcuri de bujori, te conducea spre cele trei trepte de piatră împovărate de ghivece cu mușcate de un roșu intens, cu flori mici, adunate în buchetele rotunde, suspendate în vârful tijelor ferme, care le ajutau să se elibereze din strânsoarea frunzelor. Ușa vopsită și ea în verde, te invita în căsuța modestă cu marchiză și trei camere mici.

În grădiniță de la intrare, narcisele, zambilele, lalelele, arbuștii cu flori galbene se bucurau de primele zile ale primăverii, conștiente că odată cu schimbarea anotimpurilor vor ceda locul irișilor, bujorilor, trandafirilor, daliilor și nalbelor.

Gardul de scânduri, ce o despărțea de paradisul bujorilor din curtea vecină, era împodobit cu drajoni de zmeură purtându-și comoara fructelor cât mai sus, spre soare și cât mai departe de mâinile nerăbdătoare ale micuței care scotocea, în fiecare dimineață, după fructele moi, dulci și aromate. Câteodată reușea să adune în căușul palmei mai multe bobițe frumos colorate și atunci fugea să i le arate mamei:

– Uite mama, ce multe am cules!

Mânuțele îi erau pline de urmele luptei cu drajonii, în încercările ei de a ajunge la mult râvnitele fructe. Cu toate astea, ciufulită și adormită, în fiecare dimineață era acolo, plină de speranță. I se spusese să nu mănânce fructele căzute, că sunt murdare, dar tocmai acelea o tentau cel mai mult. Privea spre alee să vadă dacă mama se uita cumva la ea și își strecura mânuța dolofană printre ierburi, să apuce prada zemoasă, pe care o strivea în căușul palmei, din prea mare grijă să nu o scape. Scotea repede limba, lingea sucul roșu, dulce și lipicios, care i se prelingea printre degete. Era răsplata imediată pentru efortului ei. Dacă se întâmpla să își șteargă degetele pe rochița bleu cu volănașe, secretul ei sfârșea în albie sub mâinile nemulțumite ale mamei.

Pe partea stângă a curții era o grădină de zarzavat și în apropiere un puț, un tub de ciment a cărui buză se răsfrângea în afară atât cât să permită unei găleții și unei cănuțe argintii să se odihnească, până când venea momentul să-și împlinească menirea. Găleata era un obiect foarte ciudat, pe care nu avea voie să-l atingă.

– Nu pune mâna să nu scapi găleata în puț! auzea de câte ori încerca să se apropie.

Stătea cuminte și privea cum mama scufundă găleata, așteptând să audă pleoscăitul pe care îl scotea când atingea apa și să o vadă cum apare la suprafață, plină ochi cu apă proaspătă și rece. Știa că mama îi va da să bea o cănuță, răsplata binemeritată după lupta cu drajonii.

În apropierea casei, creșteau doi gutui acoperiți primăvară de o puzderie de flori roz pal, care îmbrăcau pomul ce se trezea la viață după iarna grea. Curând apăreau fructele, verzi la început și din ce în ce mai galbene spre toamnă. Micuța privea gutuile mari și galbene, la care nu ajungea, cu gând la dulceața pe care o făcea mama din ele. Îi plăcea culoarea lor minunată, puful care le acoperea și mireasma pe care o împrăștiau în cameră, când mama le alinia pe șifonier.   

În fața bucătăriei de vară era un mic foișor, cu o masă și două bănci improvizate din scânduri de lemn. O boltă generoasă de viță de vie, cu frunze mari cât palma și cu ciorchini de struguri negri. Bolta ferea locul de razele îndrăznețe de soare, care străpungeau pe alocuri acoperișul de verdeață și desenau flori ciudate de lumină, pe tăblia verde a mesei.

În fundul curții erau magazia, cotețul pentru porc și cel pentru găini. Acolo domnea dușmanul ei cel mai de temut, un cocoș uriaș, mândru de penele lui frumos colorate, care o privea amenințător, o alerga și o ciupea de câte ori o prindea în preajma găinilor sale. Încerca să-i câștige bunăvoința, hrănindu-l cu mâncarea ei, dar după ce-i ciugulea cartofii prăjiți din palmă, o alerga de îi zburau papucii din picioare. Odată a ciupit-o de genunchi atât de rău încât i-a dat sângele. S-a dus la mama plângând. Aceasta i-a repetat, pentru a nu știu câta oară, să nu se mai apropie de cocoș, dar ea nu rezista tentației de a hrăni găinile.

Tatăl pleca câte o săptămână sau două, pe șantier, așa că era mai tot timpul doar cu mama, care neavând niciun ajutor, era obligată să o lase singură în casă. Îi lăsa un teanc de reviste, o forfecuță, ceva de mâncare și pleca la muncă. Micuța se așeza cuminte în mijlocul patului, frunzărea revistele, alegea cele mai frumoase fotografii, începea să le decupeze cu mare atenție și să le aranjeze frumos pentru a le arăta mamei, la întoarcere. Zilele erau toate la fel și fetița se obișnuise să aștepte răbdătoare momentul în care auzea lătratul bucuros al lui Bubi, puiul de cățel pe care mama îl adusese când s-a născut ea. Fugea la ușă și aștepta ca mama să învârtă cheia în broască.

Totul se desfășura după același tipar, până într-o zi când o furtună foarte puternică, cu tunete și fulgere, i-a tulburat micuței liniștita așteptare. Vedea lumini îngrozitoare și auzea zgomote care o asurzeau. Noroc că geamul era deschis. Bubi a sărit în casă și s-a refugiat în brațele copilei. Un ghemotoc de cățel, cu blănița albă și moale, tremura cuibărit la pieptul ei. La următorul tunet a țâșnit sub pat, iar fetița s-a strecurat și ea temătoare în întunericul de care în mod obișnuit se temea, dar care acum promitea să o ascundă de fulgerele și tunetele rele. Cățelul scâncea ușor. L-a luat în brațe, s-a încălzit și nu a mai tremurat. S-a obișnuit cu sunetele acelea puternice și curând a adormit. După câtva timp, Bubi a început să latre bucuros. Venise mama!

Când a privit sub pat, a zărit fetița care dormea ghemuită în cel mai îndepărtat colț, cu micuțul ei prieten în brațe. Un cățel și un pui de om își găsiseră liniștea, cuibărindu-se în întuneric, iar somnul dulce, salvator le spulberase frica.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s