Casa cu bufnițe blazate

Camera spațioasă, de altfel singura locuibilă din întreaga casă, îi permitea să-și desfășoare aici activitățile de zi cu zi și să facă în același timp economie de bani și de mișcare. La vârsta lui, orice pas în plus, în afara strictului necesar, era un efort și cum nu mai avea pe nimeni să-l ajute, trebuia să-și dozeze puterile.

Doar câteva piese de mobilier, singurii lui prieteni, îi mai țineau companie și îi reaminteau de vremurile de altă dată. Suferea pentru orice zgârietură accidentală a comodei, măsuței sau a biroului unde își petrecea aproape întreaga zi scriind noul lui roman. Îl speria orice scârțâit al vreunui scaun, pentru că îi amintea, ca și articulațiile lui dureroase, de trecerea anilor.

Casa era mai bătrână decât el, dar încă impunea respect prin arhitectură și perfecțiunea execuției, ca o adevărată doamnă care își poartă vârsta cu demnitate, ca pe un trofeu. 

Năpădită de iederă, cu flori de glicină atârnând în ciorchini de ametist, de o parte și de alta a ușii, vegheată de ani și ani de zile de cele două bufnițe blazate, aciuiate la lumina gălbuie a felinarelor de fier forjat, obosite de perindarea sub privirea lor ocrotitoare a atâtor generații, avea o frumusețe aparte, care nu te lăsa să-i pășești pragul fără să faci un mic popas, să cuprinzi cu privirea întregul ansamblu și să lași gândul să-ți zboare la cei care au locuit-o. Îngerașul care te ajuta să-ți semnalizezi prezența în fața ușii păzea casa de duhurile rele, iar clanța își desfăcea cu generozitate mânerul, sub forma aripii unei păsări în zbor, pentru confortul celui care apasă și dorește să intre cu gânduri bune. Iedera care-i înveșmânta zidurile reușea să mascheze cât de cât urmele lăsate de ani, de arșiță sau frig, cutremure și vremuri tulburi, care și-au scris povestea cu gloanțe pe pereții ei.

La interior lucrurile nu mai puteau fi ascunse. Frigul, umezeala, cutremurele la care fusese martoră, desenaseră pe pereți hărți ciudate de igrasie și crăpături amenințătoare. Doar tablourile, soba albă de teracotă, biroul Louis XIII și gramofonul dădeau un pic de viață pereților prăfuiți și mai aminteau de casa primitoare de altă dată.

Bătrânul domn își așezase biroul, același vechi prieten care-i stătea alături de o viață, în fața ferestrei mari, pentru a avea mai multă lumină. Îi plăcea să privescă pe geam, în timp ce scria. Teiul din fața geamului îi marca, prin mărinimoasa sa paletă de culori, schimbarea anotimpurilor și îi stimula imaginația. Ciucurel, motanul lui siamez, pusese stăpânire pe pervaz, de unde urmărea cu atenție orice mișcare din curtea interioară, o mică insulă de verdeață care supraviețuise ca prin minune oribilelor blocuri comuniste care înconjurau acum casa și amenințau să o înghită.

Era o dimineață obișnuită. L-a sculat un zgomot mai puternic decât cele cu care se obișnuise de când începuseră lucrările pe șantier.

E clar, tinerii ăștia s-au apucat dis-de-dimineață de lucru și ca de obicei nu au pic de respect pentru vecini. Dar la ce te poți aștepta de la niște oameni needucați.

A dat mai tare gramofonul cu gândul că muzica va reuși să atenueze zgomotele cu care din păcate se obișnuise de ani de zile.

Înfășurat în halatul său de mătase, care-i asigura confortul necesar unui început de zi promițătoare, și-a aprins pipa și a lăsat gândul să rătăcească printre amintiri, în căutarea dimineților liniștite de altă dată, când mirosul cafelei proaspăt rășnite și al chiflelor prospăt scose din cuptor, îl ademeneau în bucătărie. Marta protesta și-i spunea să aștepte să fie servit, dar el știa că făcând cale întoarsă, va putea șterpeli o prăjiturică de pe platoul care-l privea sfidător de pe comoda de lângă ușă. Era provocarea din fiecare zi și pentru plăcerea asta era dispus să suporte muștruluiala Martei. Așa putea mânca un extradulce, pe care altfel educația nu i-ar fi permis să-l ceară. Marta îl urmărea îngăduitoare, cu coada ochiului, lăsându-se păcălită de fiecare dată, știind ce plăcere îi face să se poarte ca un ștrengar care a făcut o poznă și nu a fost prins.

De când rămăsese singur, fusese nevoit să-și impună un alt ritm de viață, dar zeci de ani de confort și își spuneau cuvântul. Cel mai mult îi lipseau micile tabieturi și plăceri cotidiene, pe care i le oferiseră oamenii din viața lui.

Odată terminată pipa, s-a instalat la birou și s-a lăsat purtat de imaginație într-o altă lume, pe care și-o crease ca refugiu din cotidianul la care nu reușea să se adapteze oricât s-ar fi străduit.

– Opriți macaraua! Cred că este cineva în casă. Văd o pisică la geam și aud muzică.

Bila s-a oprit într-un balans amenințător la câțiva metri de casă.

– Imposibil, au fost avertizați să elibereze casa!

– Mă duc să văd despre ce este vorba.

Bubuituri puternice în ușă.

– Nu răspunde. Du-te tu și bate în geam că eu stau aici, în caz că iese careva!

Băiatul s-a dus în dreptul ferestrei, a bătut în geam, a strigat și a încercat prin gesturi precipitate să atragă atenția bătrânelului care stătea liniștit la biroul lui și scria.

– ­Hei, tu de acolo, nu auzi? Deschide ușa!

Într-un final, alarmat de agitația lui Cicurel, care încerca în felul lui să comunice cu cel de afară, a cărui voce era acoperită de gramofon, s-a ridicat și s-a dus la ușă, furios de-a dreptul.

– Este revoltător! Nu aveți pic de rușine să veniți neinvitați, să bateți așa în ușa omului și să mai puneți și măscăriciul ăla să facă fel de fel de gesturi deplasate la fereastra mea! L-a speriat pe Ciucurel.

– Hai tataie! Ieși afară că dărâmăm casa peste tine.

– Poftim?! Nu înțeleg?! Casa?

– Demolăm casa în care stai, tataie! Ia-ți pisoiul și ieși afară!

O liniște prevestitoare de rele s-a așternut peste toți și peste toate. Și, ca și când nu ar fi fost destul de dramatic, s-a auzit o bufnitură care a zgâlțâit pereții casei.

– Acum înțelegi, tataie?

O bufniță a fost aruncată pe scări, cealaltă mai atârna într-un cui, numai îngerașul refuza să-și părăsescă postul și să creadă că, în curând, casa pe care o păzea de atâția ani de duhurile rele, va fi o ruină.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s