Fetele de asfalt și lavanda

În sfârșit, ne-am hotărât! Astăzi curățăm lavanda de buruieni. Ne facem curaj de vreo săptămână.

Noi suntem orășence, fete de asfalt, așa că relația noastră cu iarba și florile se limitează la vizite la florărie și în piață, ocazionate de sărbători sau evenimente speciale și de niște întâlniri sporadice, în weekend, cu parcurile bucureștene.

Facem mai întâi o expediție în garaj, pentru a căuta uneltele necesare. Nu că am ști care sunt ele, dar ne–a instructat un specialist, din păcate numai verbal, fără lecție practică, așa că ……..

Căutăm cu grijă unelte care să corespundă descrierii făcute. Răscolim tot garajul și în sfârșit găsim : o lopată, o cazma, un hârleț sau săpăligă, cum s-o numi ea și niște foarfeci de grădină. În sfârșit ceva cunoscut, sună liniștitor, foarfeci, am mai folosit. Ce poate fi diferit?

Ne declarăm mulțumite, ne echipăm corespunzător, mănuși, pălărie, pungi de plastic în care să adunăm buruienile și atacăm rândul de lavandă de pe partea dreapta a aleii. Suntem organizate, începem de la poartă. Nu cumva să credeți că acolo erau mai puține ierburi și nu am vrut să dăm piept cu dușmanul. Doar că ne-am hotărât să-l luăm pe ocolite.

Împărțim uneltele, una va lucra cu săpăliga, iar cealaltă cu sapa. Zis și făcut! Iau săpăliga și înainte de a ajunge la poartă, de unde am hotărât să încep, atac cu succes un pâlc de ierburi crescute printre pietrele de pe alee.

În sfârșit ajung la începutul șirului de lavandă, ridic săpăliga cu cel mai firesc gest posibil și mă gândesc că este mult mai ușoară decât mai devreme. Deja să mă fi învățat cu unealta?! Când încerc să izbesc cu ea pământul, îmi dau seama că țin în mână, numai un băț! Nu îmi vine să cred, unde dispăruse partea de metal?!

Mă întorc și o găsesc odihnindu-se pe pietrele de pe alee, ca după un presupus efort depus pentru înlăturarea ierbii.  Hotărăsc să trec la planul B, le smulg cu mâna.

Între timp fiica mea trecuse în revistă și sapa, și lopata și ajunsese la concluzia că nu sunt cele mai indicate pentru activitatea ei. Trece și ea tot la planul B.

Dar, își dă seama că și-a uitat mănușile. Se oprește, se întoarce în casă să ia mănușile. Pare că am pornit cu stângul amândouă.

Eu smulg buruienile mai mari și ea curăță fiecare tufă de lavandă, năpădită de ierburi.

În foarte scurt timp realizez că nu ne-ar strica niște apă, pentru că munca este grea și ziua călduroasă și ca o mamă responsabilă (chiar dacă puiul meu are peste 4o de ani) îmi scot mănușile și mă duc în casă să iau apă.

Mă întorc, îmi pun iar mănușile și continui munca. Mă hotărăsc să folosesc foarfeca pentru niște crengi rebele de trandafir care invadaseră spațial vital al lavandei. Ușor de zis, greu de făcut. Apuc cu încredere foarfeca și îmi dau seama că are o piedică pe care nu știu să o deblochez.  Încearcă și fiica mea, în speranța că ar fi mai pricepută decât mine. Nu reușește! Abandonăm proiectul foarfeca, realizăm că tot timpul petrecut în garaj în căutare de unelte a fost timp pierdut și ne întoarcem din nou, la veșnicul plan B.

Fiica mea își aduce aminte că trebuie să primească un apel și nu are telefonul cu ea. Își scoate mănușile și se întoarce în casă să-și ia telefonul.

Revine, își pune mănușile și reîncepe lucrul, nu pentru mult timp însă, pentru că sună telefonul. Prietenii noștri, plecați la plimbare, ajunseseră în poiana de pe munte și voiau să ne facă cu mâna. Ne scoatem mănușile și ne ducem pe terasă, unde aveam telescopul. Încercăm, dar nu reușim să-i vedem. Se pare că nu avem o zi prea bună.

Ne întoarcem la lavandă. Între timp se făcuse ora 12 și trebuia să fac ceva de mâncare, pentru prânz. Deci, aventura mea, s-a încheiat. Din fericire aveam acum un pretext cu adevărat solid să abandonez.

Fiica mea e însă hotărâtă să continue și se pare că fără mine a avut mai mult succes. A continuat să lucreze încă vreo două ore. Nu s-a lăsat până nu a înlăturat toate ierburile.

Puteam vedea acum straturile de lavandă înflorită în toată splendoarea lor. Se pare că dragostea ei pentru lavandă este mai puternică decât a mea.