Turta dulce

Poți găsi o mare satisfacție în lucrurile mici, dacă le faci gândindu-te cu drag la cei cărora le sunt destinate.

Eu, de exemplu, fac turtă dulce, cu gândul la bucuria pe care o pot face copiilor. Deși e o prăjitură pentru sărbătorile de Crăciun, eu o fac cu fiecare ocazie, fie că este pentru nepoții mei, un cadou pentru cei mici, când merg în vizită, o surpriză de “bine ați venit” sau doar pentru că vecinilor le-au venit nepoții în vizită.

Problema este ambalatul. Mă străduiesc să nu stric figurinele lucrate cu grijă, băieți, fetițe, steluțe, animăluțe și să le prezint cât mai frumos posibil încât să stârnesc curiozitatea.

Din păcate, grija de a nu da prea mult zahăr copiilor mă privează de plăcerea de a le acoperi cu stratul acela magic, care te duce cu gândul la zăpada albă și pufoasă, privită pe geam, de la căldură căminului pregătit de sărbători.

Obișnuiesc să fac turtă dulce pentru nepoții mei. Spre mirarea mea, le-a plăcut foarte mult. De atunci, de fiecare dată când merg la ei duc turtă dulce. Nu prea mă pricep să fac prăjituri, dar cred că ei asociază venirea mea cu turta dulce, așa că sunt o norocoasă.

O dată, am uitat să o fac și m-am simțit vinovată. Să dezamăgești doi copii, mai ales când sunt nepoții tăi, te face să te simți ultimul om.

Mi-am recunoscut greșeala și am făcut împreună turtă dulce. Cu sufletul lor mărinimos de copii, m-au iertat și parcă acea turtă dulce a ieșit mai bună decât toate sau poate a fost doar visul unei bunici uituce.  

Dacă lor le-a plăcut așa mult, mi-am zis că pot să încerc să fac și pentru alți copii.

Ultima oară când am oferit turtă dulce, am ambalat-o într-o cutie de carton pe care am încercat să o fac cât mai frumoasă pe interior, dar am ignorat aspectul exterior. Semăna cu un pachet destul de mare livrat prin poștă. Asta nu a fost rău însă, pentru că a stârnit curiozitatea celor doi băieți care erau destinatarii.

Erau atât de entuziasmați, încât mă gândeam că vor fi dezamăgiți când vor deschide pachetul și vor vedea că este doar…turtă dulce. Dar, surpriză! Țopăiau fericiți cu cutia în brațe și strigau:

– Suntem bogați! Suntem bogați!

Numai un suflet de copil poate găsi cuvinte așa frumoase de apreciere.

Curând, mi s-a ivit din nou ocazia să fac turtă dulce, când am aflat de un program inițiat de niște persoane generoase, care își propuseseră să ajute copiii de la o școală din Ferentari.

Sâmbătă și duminică le era oferită o masă caldă, de către voluntari, asistență pentru pregătirea lecțiilor și educație sanitară.

Voluntarii se deplasau cu o rulotă dotată cu tot ce trebuie pentru servirea mesei. Totul se desfășura însă în curtea școlii și fiind iarnă nu prea aveam cum să particip, deși îmi doream din tot sufletul să ajut.

M-am gândit atunci că aș putea face turtă dulce. Eram încântată să contribui și eu în felul meu la acest frumos program, așa că am întrebat câți copii sunt.

50 de copii. Câte două bucăți fiecare, ar fi fost 100. Dar voluntarii? Poate vor vrea să guste și ei. Am hotărât că voi face 150 de bucăți de turtă dulce. Zis și făcut! Nu este o prăjitură laborioasă, dar coca trebuie lăsată de seara până dimineața la frigider și având în vedere că nu sunt expert în prăjituri, cum vă spuneam, nu îndrăzneam să fac toată cantitatea odată. Ca să diminuez eventualele pagube, am hotărât să fac câte două tăvi pe zi, asta însemnând 20-25 de bucăți, în funcție de figurine.

Totul a durat vreo șase zile. Seara făceam coca și dimineața coceam turta dulce. Lucram cu atâta drag, încât nici nu știu când a trecut săptămâna. A venit momentul ambalatului. Salvatoarea cutie de pantofi, era prea mică. Am găsit o cutie mare de la un obiect de uz casnic și m-am pus pe aranjat.

Nu e deloc ușor să stivuiești 150 de bucăți de turtă dulce, strat peste strat, în așa fel încât să nu le strici forma, ca să aibă și un aspect frumos când se deschide cutia. Am așezat fiecare strat cu grijă, pe cât se putea, cu figurine de același fel și le-am pudrat cu un pic de zahăr (oops, doar un pic așa, pentru magie).

Am închis capacul, sigilând cu grijă să nu se piardă mirosul îmbietor de prăjitură de casă și aromă inconfundabilă de scorțișoară.

În sfârșit, totul era gata și m-am grăbit să încredințez mica mea comoară unei voluntare, care o putea duce copiilor. Zis și făcut, am lăsat pachetul cu minuni de turtă dulce și am plecat mulțumită spre casă.

Dar, nici nu am apucat să ajung acasă și am primit un telefon.  Mă gândeam că ceva nu a fost în regulă.

Întrebarea era dacă bucățile de turtă dulce au fost numărate și câte revin de copil. Răspunsul a fost mulțumitor și la precizarea că sunt de rezervă 50 bucăți voluntara a răsuflat ușurată și a mărturisit că nu a rezistat mirosului îmbietor de scorțișoară și a mâncat o bucată.

Ce plăcere mi-a făcut mărturisirea copilului din ea! În plus aveam confirmarea că turta mea dulce era foarte bună.

Așteptam cu nerăbdare să aflu cum a fost primită de către copii.  O persoană foarte amabilă, căreia îi mulțumesc cu acestă ocazie, a postat o imagine cu copiii mâncând și a scris câteva rânduri de mulțumire pentru bunica necunoscută care le-a oferit turtă dulce de casă.

Ce poate fi mai frumos, ce satisfacție mai mare poți avea decât să vezi atât de mulți copii mâncând cu poftă din turta dulce pe care tu ai făcut-o, după o rețetă specială, îmbogățită cu cel mai de preț ingredient, dragostea de mamă și bunică.

Nu știu ce așteptări aveți de la sfârșitul anului acesta greu, dar vă asigur că dacă pregătiți orice surpriză pentru cei dragi, cu grijă și o învăluiți cu dragoste, sărbătorile voastre vor fi magice.

SĂRBĂTORI FERICITE!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s