Frunza

O prietenă mi-a spus, să nu îmi fac griji dacă nu am subiecte, pot să scriu despre orice, chiar și despre o frunză.
Despre o frunză ?! Ce ai putea să scrii despre o frunză. Nimic…. Până acum câteva zile când ….
am văzut o frunză căzând din copac.

Galbenă, ușor roșiatică pe alocuri, s-a desprins de ramura care i-a fost alături o vară și s-a lăsat îmbrățișată de o adiere călduță, care a purtat-o spre pământ.
Știa că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să ajungă acolo, așa că își urmă destinul, ușoară, fără regrete, plutind într-o dulce legănare.
Erau liniștea și pacea binemeritate, după o vară zbuciumată, când a făcut față vânturilor, ploilor și soarelui uneori mângâietor, alteori arzător, distrugător. S-a luptat să supraviețuiască, pentru că trebuia să rămână pe crenguța care-i fusese destinată, trebuia să-și facă datoria, să hrănească copăcelul plăpând și să-l învețe cum să crească.
Acum copăcelul era suficient de puternic să facă față iernii aspre care se anunța, așa că ea putea în sfârșit să se odihnească.

Dar s-a trezit într-un vârtej continuu, împreună cu alte frunze, purtată în toate părțile. Se roteau, zburau în colo și încoace, se linișteau, o luau de la capăt.
Parcă boarea aceea călduță, care o purtase pe brațe până aici, se transformase într-un vânticel tânăr, neliniștit, dornic în continuu, de joacă. S-a prins în joaca lui, dar era prea bătrână și a obosit repede.
Când credea că vânticelul nu mai are chef de joacă, a simțit un aer rece, care îi îngheța resturile de seva din nervurile bătrâne și uscate. Vântul ăsta nu mai avea chef de joacă, era pus pe rele, șuiera amenințător, sufla puternic și rece, îndoia pomii, spulbera ultimile tulpini de flori, care încercaseră să reziste pană atunci, zgâlțâia țiglele de pe case, anunța venirea iernii.

Obosită, frunza s-a învelit cu câțiva fulgi de nea privind cum iarna se instala, peste toți și peste toate.
Deodată, două degețele dibace, au apucat-o de codiță și au pus-o într-o palmă, micuță, pufoasă și caldă și doi ochișori albaștri o priveau curioși.

– Mami, mami, am găsit o frunză galbenă!
– E toamnă și toamna frunzele îngălbenesc și cad din pom.
– Mami, frunza asta e rece și udă, îi e frig!
– Toamna este mai frig și tuturor ne e frig.
– Hai să o luăm acasă, la noi unde o să-i fie cald.
– Bine, o luăm acasă, o curățăm, o punem într-un ierbar și o poți privi, de câte ori îți e dor de ea. Vrei să facem așa ?
– Daaaa !!