Dreptul de a întreba: De ce?

O mare iubire nu piere niciodată. Sau mai prozaic „așa ceva nu se vindecă“. Oricât de ușoară pare acea vibrație, ea este profundă.

–         Alo! Elena să vină la poartă! O caută cineva.

–         Care Elena, cea tânără sau cea bătrână?

–         Cea bătrână.

Se întreba uimită, cine să o caute. Nu avea nicio rudă, iar bărbatul ei reușea cu greu performanța de a o vedea o dată pe zi. Deci exclus să fie el. Cine ar putea fi?

SOARTA!

Deschide ușa și dintr-odată, în fața ei, apare el, înalt, bine făcut, blond cu ochi albaștri, serios, cu un ușor zâmbet trist pe față pe care doar ea știa să-l observe.

El, același el, care o părăsise acum 25 ani când rămăsese însărcinată.

Stătea în pragul ușii, nu putea să mai facă niciun pas, simțea cum îi fuge pământul de sub picioare și cu greu mai putea respira. Închise ușor ochii, de frică să nu piardă din nou imaginea lui și se lăsă să alunece moale spre podea.

S-a trezit cu imaginea tânărului aplecat asupra ei, care încerca să o ajute să se ridice.

–         Nu te speria, mamă! Nu am venit să te cert, am venit doar să înțeleg. În 25 de ani departe de tine, cred că mi-am câștigat dreptul de a te întreba:

–      De ce?

One thought on “Dreptul de a întreba: De ce?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s