Balerina

Minunea s-a produs din nou. Cadrul…un spectacol reușit de balet.

Dar pentru mine adevărata minune nu era pe scenă, ci alături de mine. Ca de obicei privirea îmi este atrasă ca de un magnet. Părăsesc drama celor doi tineri care evoluează pe scenă pentru a fura, cu coada ochiului, câte o imagine a implicării ei în spectacol.

Fie că e nemulțumită, fie că e încântată, pentru mine este o plăcere să-i surprind trăirile. Dacă nu mai este prezentă lângă mine, înseamnă că îi place spectacolul și e o garanție că balerinii evoluează pe măsura așteptărilor ei. Este foarte exigentă.

Am privit-o de câteva ori să-i dau de înțeles că îmi place o anumită scenă, dar era atât de concentrată încât eu nu mai existam. Era numai ea și miracolul de pe scenă.

Câteodată zâmbea ironic sau se încrunta și asta sigur nu era un semn bun.

Trăirile pe care le puteam citi pe fața ei, îmi erau de ajuns ca să înțeleg că o anumită mișcare a fost executată corect sau nu.

Dar cele mai fascinante erau momentele în care era mulțumită și asta nu se întâmplă prea des.

Vraja pune stăpânire pe ea. Fața i se luminează, ochii îi strălucesc, zâmbește fericită.

O vezi cum trăiește într-o altă lume, parcă inaccesibilă nouă.

Balerina de lângă mine se transpune, își trăiește visul de mult pierdut, nu mai pot ajunge la ea.

Sunt momentele rare în care nu am curaj nici să respir de frică să nu rup vraja care pune stăpânire pe ea.