O femeie din Europa de Est în TGV-ul Paris -Marsilia

Iau trenul de la Paris spre Marsilia, în fiecare weekend. Mă instalez confortabil pe locul meu de la geam, pe sensul de mers al trenului, îmi așez cu grijă ochelarii și ziarul, pe măsuța din fața mea. 

Probabil că nu voi deschide acel ziar, pentru simplu motiv că deși am o anumită vârstă, lucru ce mi-a permis să realizez un record în domeniul km parcurși cu trenul pe ruta Paris –Marsilia, sunt încă dependent de privitul pe geam.

Oamenii sunt de multe ori aceeași și nu simt nevoia să socializez. Îi trec în revistă când mă instalez, înregistrez forfota lor, iar după plecarea trenului, ascult gongul meu interior, care mă anunță că spectacolul trebuie să înceapă. Nicăieri nu ai posibilitatea de a vedea peisaje atât de diverse, care se derulează în fața ochilor cu mare viteză.

Sunt un iubitor al naturii, pe care o prefer de cele mai multe ori oamenilor.

Ups! Am spus-o! 

Cu un pic de voință, reușesc să ignor agitația și zgomotul și sunt fericit, pentru că timp de aproape patru ore, voi fi numai eu cu mine, nu va trebui să răspund la întrebări, la telefon, să fiu politicos, să fac ce se cuvine. Pur și simplu pot să privesc și să mă bucur de liniștea punctată ritmic de mersul TGV-ul.

Cel puțin așa se întâmplă de fiecare dată, dar se pare că nu și de data aceasta. Un mic incident, petrecut la capătul vagonului, tinde să ia amploare și să-mi tulbure tabieturile. 

Controlorul are o discuție cu o femeie străină, care vorbește bine franțuzește și pe care o invită să ia loc, dar aceasta protestează:

  • Dacă spuneți că nu am loc, atunci stau în picioare!

Hotărârea din vocea femeii este suficientă pentru a îmi capta atenția.

Am crezut că nu are bilet, dar nici măcar ăsta nu era un motiv de discuții așa aprinse. Câți dintre noi nu au fost puși în situația asta și s-au înțeles cu “nașul”? Dar, se pare că nu acesta este motivul discuției, pentru că femeia ține în mână un bilet și precizează că a cumpărat cel mai scump bilet pentru ruta București – Marsilia și nu înțelege pentru ce i se cere acum să plătească ceva în plus.

Bagă mâna în geantă, scoate niște bani, ca să dovedească că are, dar cere explicații.

O tânără a intervenit și l-a apostrofat  pe controlor, spunându-i că este un Moș Crăciun rău și că vrea să strice acestei femei sărbătorile de iarnă. I s-au mai adăugat și alte glasuri, astfel încât bietul om, care nu înțelegea ce se întâmplă, a renunțat.

Solidaritatea călătorilor a emoționat-o pe femeie, care era evident într-o stare de epuizare pe care nu puteai să nu o observi și a început să plângă. S-a așezat la geam, și-a ascuns capul în spatele draperiei și a continuat să hohotească.

Nu am intervenit în niciun fel, încercam doar să înțeleg, dacă avea bilet, ce reprezenta plata suplimentară pe care o solicitase controlorul? 

Sunt fecioară, ca zodie, deci trebuie să găsesc o explicație logică, altfel nu am liniște. Pe femeie, oricum era exclus să o poți întreba ceva, pentru că în afară de momentele în care trebuia să răspundă tinerei de lângă ea, continua să plângă.

Oricum, incidentul reușise să-mi tulbure rutina. Mă intriga faptul că nu înțelegeam care era problema, așa că m-am concentrat asupra femeii.  

Ca orice francez care se respectă, știu să apreciez o femeie frumoasă și mă bucur ori de câte ori am sansa de a vedea una.

Această doamnă avea în jur de 40 de ani, înaltă, bine făcută, blondă natural, ochi albaștri și cu toată starea avansată de oboseală, care lăsase urme pe fața ei, puteai să-ți dai seama că avea acel ceva deosebit. 

Călătorea de treizeci și ceva de ore. Nu părea bolnavă, probabil buzele uscate se datorau lipsei de hidratare.

În starea ei de epuizare, mă întrebam de unde a mai avut putere să riposteze. Se vedea clar că este o femeie hotărâtă, pe care nu ai vrea să o deranjezi, fără un motiv întemeiat.

Am ciulit urechea la discuția ei cu tânăra care i-a luat apărarea, lucru care nu îmi stă în fire, însă eram intrigat de subiect. 

Am pus cap la cap câteva informații pe care le–am obținut astfel și am concluzionat: venea din România, era o femeie educată, politicoasă, vorbea bine franceza, pentru că se pregătise să devină profesoară de franceză, își cunoștea drepturile și știa să și le apere. 

Era decembrie 1990, la un an dupa evenimentele din țara ei și călătorea pentru prima oară, în străinătate.

Mi s-au derulat rapid în minte, toate reportajele și articolele despre România și evenimentele din decembrie 1989. 

Schimbările din Europa erau încă proaspete, iar cele dramatice din România creaseră un val de simpatie pentru români. Fusese singura țară în care evenimentele s-au încheiat într-o baie de sânge.

România acumulase un imens capital de simpatie, iar elanul de solidaritate al francezilor a determinat poșta franceză să transporte gratuit, luni de zile, pachete pentru romani.

Pe minitel, se afișa o listă cu nume de români și adresele lor. Oricine dorea, putea să corespondeze cu cineva din România.

Rememorarea informațiilor, m-a ajutat să înțeleg situația.

Femeia nu mai călătorise niciodată cu un TGV și nu cunoștea că nu este permis să stai în picioare. Iar diferența de bani, reprezenta plata pentru viteză, biletul ei era pentru un tren obișnuit, nu pentru unul de mare viteză.

Acum puteam să înțeleg comentariile ei referitoare la prețul biletului. Îmi sunau încă în minte cuvintele ei, care au făcut un vagon întreg să exclame la unison: WOW!!!

  • Știți dumneavoastră cât a costat acest bilet? Salariul meu pe șapte luni…

Eram mulțumit că am găsit o explicație logică. În câteva minute ajungeam la destinație, așa că mi-am strâns bagajele, mi-am luat ochelarii și ziarul,  pe care evident nu îl deschisesem și m-am îndreptat către femeia din Europa de Est, i-am întins mâna și, cu tot respectul, m-am adresat:

  • Doamnă, a fost o onoare să vă cunosc! Fiți bine venită în Franța!

Mi-a mulțumit gâtuită de plâns.

Când mă îndreptam spre ieșire, am remarcat că un alt bărbat mi-a urmat exemplul și i-a urat sejour plăcut în Franța.

Sunt convins că asta a ajutat-o puțin să se simtă bine venită în Franța și să uite momentul stânjenitor care o adusese în lumina “reflectoarelor”.

One thought on “O femeie din Europa de Est în TGV-ul Paris -Marsilia

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s