Patul meu cel de toate zilele își exercita dreptul de proprietate asupra trupului meu epuizat, ca la orice sfârșit de săptămână, reținându-mă într-o îmbrățișare caldă, până la amiază, când soarele îmi reamintește că e sâmbătă. Profit de ziua însorită de iarnă nonconformistă și îmi iau micul dejun pe balcon. Îmi beau cafeaua în liniște și … Continue reading La cafenea →

Boieroaica avea dreptate. Ce simțea el pentru femeia asta era mai mult decât dorință, iar ceea ce obținuse era doar supunere. Toate femeile din viața lui sfârșiseră prin a se îndrăgosti de el, dar nu și ea. Orice ar fi făcut nu se putea apropia de inima ei. Aveau un copil împreună și asta ar … Continue reading Angyal – partea III →

Când s-a terminat războiul, Anghelina avea 15 ani. Era o mândrețe de fată, subțire de ziceai că se frânge, cu părul împletit în două cozi cuminți, lăsate pe spate, așa cum era obiceiul pentru fetele care nu ieșiseră încă la horă. De sărbători își aducea cozile în față, peste piept și le împodobea cu mușcate … Continue reading Angyal – partea II →

De când plecase doamna S la Paris, Maria nu i-a mai vorbit niciodată Anghelinei despre mama ei biologică, dar copila rămăsese cu spaima că într-o zi, dacă nu va fi cuminte, mama o va alunga. În fiecare seară spunea rugăciunea: Angyal, angyalom, amit az Isten, adott nekem.... Înger, îngerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu.... … Continue reading Angyal →

Aerul proaspăt al dimineții, liniștea străbătută, din când în când, de dangătul unor talăngi, clinchet de clopoței pentru urechile mele chinuite de zgomotele citadine, îmi sunt familiare, dar astăzi ceva e schimbat. Satul e pustiu, niciun om, niciun animal, niciun sunet. Înaintez pe cărarea ușor șerpuită, desenată de o mână nesigură, stârnind colbul cu pașii … Continue reading Vară târzie →

S-a întors la birou revoltată de lipsa de înțelegere a oamenilor, care-l trataseră pe bătrânul ștrengar pribeag ca pe un infractor. Pe măsuța dintre cele două fotolii, o aștepta un vas albastru, smălțuit, plin cu bujori și o farfurioară cu două prăjiturele. Două?! Florica nu oferea niciodată mai mult de o prăjitură, două la ocazii speciale și … Continue reading Ștrengarii din tei – final →

Aștepta cu nerăbdare să o vadă pe necunoscuta care i-a tulburat confortul uitării iluzorii instalate cu greu în sufletul lui, după ani de suferință și revoltă, urmate de resemnarea așternută ca un balsam peste suferința lui. Numai înțelepciunea vârstei și speranța că va găsi răspunsuri la întrebările care-l chinuiseră toată viața îl făceau să nu … Continue reading Ștrengarii din tei – partea 2 →

După o scurtă hoinăreală, deasupra lacului din apropiere, razele soarelui au pătruns în cameră prin ferestrele generoase ignorând particulele de praf care supraviețuiseră zelului menajerei, îndreptându-se spre maroul sobru al mobilierului, mângâind în treacăt cele câteva flori, găzduite de bunăvoința unui ibric de aramă fără mâner, scos din uz. Pe birou erau împrăștiate sau ordonate, depinde … Continue reading ȘTRENGARII DIN TEI →

Vino copilă să-ți descânt și să te primenesc! Fugi deochi dintre ochi, Din vârful nasului, Din zgârciul obrazului, Acolo unde cocoșii nu cântă, Acolo unde câinii nu latră. Relele să le ia ielele, Bunele străbunele, Să rămâi curată, luminată, Ca de Dumnezeu lăsată.  Așa mă chema bunica sâmbătă seară, serioasă, cu un aer misterios și … Continue reading Marea primeneală →

Nu concepea să-și schimbe tabieturile, doar pentru că acceptase invitația de a petrece o săptămână departe de oraș, așa că, iat-o urcând, din nou, treptele hotelului cocoțat în vârf de munte, recomandat călduros de nepoții ei. - Bună ziua! Ce dimineață minunată, nu-i așa, tinere domn? Niciun răspuns.  - Aș dori un cappuccino, vă rog!  - … Continue reading Un cappuccino, te rog! →